Deportările de azilanţi vor fi accelerate
Cancelarul german Angela Merkel a efectuat, joi, o vizită în landul Saxonia, unde a promis autorităţilor locale sprijin din partea guvernului federal pentru deportarea solicitanţilor de azil ale căror cereri au fost respinse, informează dpa. "Repatrierile rămân o problemă majoră", a spus Merkel, la Dresda, după o întâlnire cu parlamentari locali din grupul partidului său, Uniunea Creştin-Democrată (CDU). În special, Angela Merkel a afirmat că landurile au nevoie de ajutor la nivel federal pentru asigurarea cu documente corespunzătoare în vederea facilitării repatrierilor. Totodată, şefa guvernului german a declarat că "anul 2015 nu trebuie să se mai repete şi nu se va repeta", referindu-se la afluxul uriaş de refugiaţi sosiţi atunci în Germania. Potrivit Angelei Merkel, încrederea că Germania ar putea controla şi organiza un număr mare de refugiaţi în ţară s-a pierdut.
Cancelarul a fost întâmpinat la sosirea la Dresda de un grup de aproximativ 300 de persoane din grupări de extrema dreaptă. Manifestanţii au rostit cuvinte grele la adresa Angelei Merkel, pe care au acuzat-o că i-a "trădat pe oameni".





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.