Roxana Mărăcineanu, numită ministru al Sporturilor
Roxana Mărăcineanu, campioană mondială la 200 metri spate în 1998 şi vicecampioană olimpică în 2000, a fost numită, marţi, ministru al Sporturilor în Guvernul francez, în locul Laurei Flessel, potrivit news.ro.
Roxana Mărăcineanu s-a născut la 7 mai 1975, la Bucureşti, şi a emigrat în Franţa, în 1984. În 1998, la Perth, Roxana Mărăcineanu a devenit prima sportivă din Franţa care a cucerit titlul mondial la nataţie. În 2000, ea a ocupat locul al doilea în proba de 200 metri spate la JO de la Sydney, fiind întrecută de Diana Mocanu.
Din 2004, când s-a retras din activitatea sportivă, Roxana Mărăcineanu a fost consultant la posturi TV şi a îmbrăţişat o carieră politică, fiind consilier regional în Île de France (regiunea Parisului). Ea este căsătorită cu jurnalistul Franck Ballanger.
Mărăcineanu o înlocuieşte pe Laura Flessel, fostă campioană la scrimă, care a demisionat tot marţi. Flessel era ministru în guvernul lui Édouard Philippe din 17 mai 2017. Laura Flessel este dublă campioană olimpică şi de şase ori campioană mondială, având în palmares şi un titlu european.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.