Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

PE a adoptat rezoluția privind comemorarea a 30 de ani de la Revoluție

Parlamentul European a adoptat, joi, 19 decembrie 2019, proiectul de rezoluţie privind comemorarea a 30 de ani de la Revoluţia română din 1989. „Vă mulţumesc mult tuturor celor care aţi susţinut această rezoluţie. Este un moment important pentru poporul meu, pentru istoria noastră şi mă bucur mult că am ajuns să dăm importantă evenimentelor majore din 1989”, a spus europarlamentarul român Vlad Botoş, din grupul Renew Europe.

Europarlamentarii au adoptat rezoluţia cu 513 voturi „pentru”, 18 voturi „împotrivă” şi 87 de abţineri.

La dezbaterea subiectului, în plenul de luni al PE, comisarul european pentru Transporturi Adina Vălean a prezentat punctul de vedere al Comisiei Europene. Vălean a declarat că Revoluţia română a fost primul pas al ţării noastre către Europa, după decenii de izolare impusă.

La rândul său, Traian Băsescu a spus că românii au decis în 1989 să spună un „nu” hotărât comunismului, cu sacrificiul vieţii lor şi au revenit în familia europeană. Eurodeputatul a mai spus că România este acum în NATO, în UE, acolo unde îi e locul.

De asemenea, europarlamentarul PPE Kinga Gal a afirmat că este nepermis faptul că actele comise la Revoluţie nu au fost judecate nici acum, la 30 de ani distanţă. În schimb, eurodeputatul Stângii Verzi Nordice, Clare Daly, a spus că persistă corupţia în ţara noastră, de aceea România are o Diaspora aşa mare.

Proiectul de rezoluţie privind marcarea a 30 de ani de la Revoluţie din 1989 solicită instituţiilor europene să facă toate eforturile pentru comemorarea crimelor regimurilor comuniste. În document mai este cerut statului român să intensifice acţiunile pentru aflarea adevărului despre Revoluţie.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
TM

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.