Pandemia trece, Putin rămâne… preşedinte
Preşedintele rus Vladimir Putin a semnat, sâmbătă, 14 martie 2020, vasta reformă constituţională care îi dă dreptul la două mandate suplimentare, un amendament adăugat la surpriza generală din această săptămână şi criticat puternic de opoziţie, a anunţat agenţia de presă oficială TASS citată de AFP.
Serviciul oficial de informare juridică a publicat pe site-ul său o lege pe 68 de pagini, care rezumă toate modificările constituţionale, semn că acestea au fost aprobate de preşedintele rus. Reforma trebuie acum validată de Curtea Constituţională în termen de o săptămână, conform legislaţiei ruse, care prevede o procedură legislativă specifică pentru acest tip de măsuri.
Senatorii ruşi au aprobat miercuri reforma constituţională adoptată mai devreme de deputaţi, care deschide calea către menţinerea la putere a lui Vladimir Putin teoretic până în 2036, notează AFP. Reforma a fost susţinută de 160 de senatori ai Consiliul Federaţiei, cu un vot împotrivă şi trei abţineri. Textul mai trebuie aprobat de parlamentele din două treimi ale regiunilor ruse, înainte de a fi supus votului popular al ruşilor, pe 22 aprilie.
Textul votat conţine amendamentul adoptat în ajun de deputaţi pentru a "reporni" contorul mandatelor prezidenţiale, ceea ce i-ar da în teorie lui Vladimir Putin dreptul de a candida în 2024 şi apoi în 2030.
Vladimir Putin a luat pe toată lumea prin surprindere în ianuarie anunţând o amplă reformă constituţională, percepută ca un mod de a păstra mijloace pentru menţinerea influenţei sale după 2024. El a luat din nou ţara prin suprindere marţi, anunţând în cele din urmă că este favorabil ideii de a relaxa regulile de limitare a mandatelor, notează AFP.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.