Negocieri între liderii din Serbia și Kosovo, sub egida UE
Liderii din Serbia şi Kosovo au reluat, marţi, la Bruxelles, discuţiile sub egida UE, în vederea găsirii unei soluţii la unul dintre conflictele teritoriale cel mai greu de rezolvat din Europa, relatează AFP. "Ştim că dialogul nu va fi uşor. Însă acest proces şi un angajament sincer de la cele două părţi sunt necesare în interesul cetăţenilor din Kosovo şi Serbia", a avertizat şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell. Relaţiile dintre cei doi vecini din Balcani rămân complicate, la peste 20 de ani de la separarea lor prin război. Cea mai recentă discuţie între liderii celor două ţări datează din iulie 2020.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.