Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Statele Unite promit transparență în negocierile cu Rusia

Administraţia SUA le-a promis marţi aliaţilor săi europeni transparenţă şi solidaritate în legătură cu discuţiile sale programate cu Rusia despre tensiunile privind Ucraina, relatează DPA.

Dialogul cu Rusia se va concentra pe "obiectivele reciproce", a declarat presei purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat al SUA, Ned Price. El a subliniat că Washingtonul va rămâne fidel principiului "nimic despre ei fără ei" în privinţa oricăror chestiuni care îi afectează pe aliaţii SUA din Europa.

Totuşi, Price a subliniat că "dialogul privind stabilitatea strategică" pe care Washingtonul îl va avea cu Moscova va fi unul bilateral. "Suntem uniţi ca Alianţă Nord-Atlantică asupra consecinţelor cu care se va confrunta Rusia dacă avansează în privinţa Ucrainei, dar suntem de asemenea uniţi şi în disponibilitatea noastră de a avea relaţii diplomatice principiale cu Rusia", a mai spus purtătorul de cuvânt.

Reprezentanţi ai SUA şi Rusiei urmează să se întâlnească la 10 ianuarie, la Geneva, pentru a discuta despre tensiunile privind Ucraina şi garanţiile de securitate cerute de Moscova.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
OA

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.