Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Fost președinte al Ucrainei acuzat de trădare

Fostul preşedinte al Ucrainei, Petro Poroşenko, a sosit luni la Kiev, unde este chemat să răspundă la acuzaţii de trădare, într-un caz despre care el susţine că a fost inventat de aliaţi ai succesorului său, Volodimir Zelenski, relatează Reuters.

Sosit pe aeroport, Poroşenko s-a certat mai întâi cu funcţionarii de la controlul actelor, acuzându-i că i-au luat paşaportul, pentru ca ulterior să fie întâmpinat, în afara aeroportului, de un grup de susţinători cu steaguri.

"Nu suntem aici pentru a-l apăra pe Poroşenko, ci pentru a uni şi apăra Ucraina", a declarat el mulţimii.

La un briefing separat, anchetatorii ucraineni au explicat că au încercat să-i prezinte lui Poroşenko o citaţie, acesta refuzând să preia documentele.

Tatiana Sapian, purtătoare de cuvânt a Biroului de stat de investigaţii, a menţionat că lui Poroşenko i s-a înmânat o citaţie pentru a se prezenta la tribunal mai târziu în cursul zilei de luni.

Poroşenko este anchetat pentru presupusă trădare, în legătură cu finanţarea separatiştilor susţinuţi de Rusia, prin vânzări ilegale de cărbune, în timp ce se afla în funcţie, în perioada 2014-2015.

Formaţiunea sa l-a acuzat pe Zelenski că încearcă să pună căluş opoziţiei politice. "Dacă mă întrebaţi dacă voi fi arestat, cu siguranţă nu. Nu pentru că am încredere că va fi aşa, ci pentru că nu există absolut niciun motiv. Mă întorc să lupt pentru Ucraina, nu să mă lupt cu Zelenski", a declarat duminică Poroşenko, la Varşovia.

Administraţia Zelenski s-a distanţat de anchetă, afirmând că justiţia este independentă, dar acuzându-l pe Poroşenko că se consideră deasupra legii.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
OA

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.