Au început negocierile ruso-ucrainene la Istanbul
Noi negocieri între delegațiile rusă și ucraineană au loc la Istanbul, după mai bine de două săptămâni de discuții prin videoconferință. Sunt însă puține speranțe de progres. Un înalt oficial american a spus că Putin nu pare pregătit să facă compromisuri, scrie digi24.ro.
Neutralitatea Ucrainei și statutul zonelor contestate din est ar putea fi pe masa negocierilor, dar Kievul exclude cedarea teritoriului sau a suveranității. Cel mai ambițios obiectiv al Ucrainei la discuțiile din Turcia este un acord de încetare a focului, a spus ministrul de Externe al Ucrainei. Între timp, orașul Irpin a fost eliberat, iar forțele ucrainene avansează și recâștigă controlul asupra regiunii din jurul Kievului, a spus Volodimir Zelenski în discursul său de la miezul nopții.
El a cerut din nou puterilor mondiale să trimită Ucrainei arme și să înăsprească sancțiunile împotriva Rusiei, inclusiv printr-un embargo asupra petrolului.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.