Cel puțin 13 răniți la metroul newyorkez
Cel puţin 13 persoane au fost rănite marți dimineață în împuşcăturile de la metroul din Brooklyn, în New York, a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt al pompierilor.
La fața locului au fost găsite "dispozitive explozive nedeclanșate", a mai afirmat acesta. Incidentul s-a produs în cursul dimineții în stația de metrou de pe Strada 36 din cartierul Sunset Park din Brooklyn, conform presei. În perimetrul unde s-a înregistrat incidentul, la nivelul Străzii 36 și Bulevardului 4, a fost instalat un important dispozitiv de securitate.
"La ora 8,27 poliția a primit un apel de urgenţă de la o persoană care a fost atinsă de un glonț în metrou", a indicat o purtătoare de cuvânt a poliției (NYPD), care a cerut publicului să evite zona. Numărul de incidente cu arme de foc înregistrate la New York în primul trimestru al acestui an a crescut de la 260 la 296 faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, conform cifrelor NYPD.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.