Republica Moldova, "doar ajutor umanitar" pentru Ucraina
Premierul Republicii Moldova, Natalia Gavriliţa, a declarat luni că ţara sa este alături de Ucraina cu ajutoare umanitare, însă sprijinul militar în faţa invaziei ruse trebuie să vină de la ţări cu posibilităţi mai mari, transmite Moldpres.
După şedinţa de guvern, Gavriliţa a fost întrebată, inclusiv de presa ucraineană, de ce Chişinăul refuză să vândă Ucrainei şase avioane MiG despre care se ştie că sunt uzate. Ea a arătat că Agenţia Proprietăţii Publice poate da mai multe detalii despre starea avioanelor de luptă respective.
Şefa executivului a reamintit că Republica Moldova a fost alături de Ucraina încă din primele zile ale războiului şi găzduieşte 90.000 de refugiaţi ucraineni. "Oferim ajutor umanitar şi susţinem oamenii în faţa acestei crize, însă pentru asistenţă militară sunt ţări mai bine dotate şi mai reziliente", a explicat ea.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.