Multiple acuzații pentru Igor Dodon
Fostul președinte al Republicii Moldova, Igor Dodon, actual președinte de onoare al PSRM, a fost reținut pentru 72 de ore, a confirmat procurorul general interimar, Dumitru Robu, pentru deschide.md, informație preluată de Digi 24.
Potrivit informațiilor preluate din presa de peste Prut, procurorii moldoveni au dispus marți reținerea lui Dodon după ce au efectuat mai multe pecheziţii la locuinţa și la alte proprietăți ale acestuia, într-un dosar de trădare şi îmbogăţire ilicită, cunoscut sub denumirea "Dosarul Sacoşa". Publicația scrie că este vorba de imaginile video din anul 2019, de la sediul PDM, în care Vlad Plahotniuc i-a transmis o pungă, în care ar fi bani, președintelui Igor Dodon.
Totodată, acțiunile de urmărire penală sunt demarate la cel puțin două apartamente care i-ar aparține lui Dodon, înregistrate pe alte nume.
Dodon a fost președinte al Republicii Moldova între 2016 și 2020, după ce a câștigat alegerile prezidențiale din noiembrie 2016, într-un scrutin marcat de mari probleme de vot în diaspora. Cunoscut în special prin mesajul său puternic pro-rus, el și-a exprimat public, în repetate rânduri, admirația față de președintele rus Vladimir Putin.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.