Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Independența media și Justiția, puncte slabe în Polonia și Ungaria

Uniunea Europeană (UE) a transmis miercuri Ungariei şi Poloniei că trebuie să-şi îmbunătăţească independenţa media şi a justiţiei, precum şi măsurile anticorupţie, afirmând că aceste aspecte încă sunt motiv de îngrijorare şi blochează acordarea a miliarde de euro pentru cele două ţări, informează Reuters.

Evaluarea făcută de Comisia Europeană este inclusă în raportul anual privind situaţia statului de drept în UE şi vizează cele 28 de state membre, dar atenţia este concentrată pe cele două ţări, unde guvernele de la Budapesta şi Varşovia au diferende cu Bruxellesul în special cu privire la migraţie, drepturile omului, valorile democratice şi protecţia mediului.

''Ucraina se află în război împotriva lui Putin, pentru că lui Putin nu i-a plăcut că Ucraina se îndreaptă în direcţia unui stat democratic. În condiţiile în care susţinem statul de drept în Ucraina, putem rămâne credibili doar dacă este ordine în propria noastră casă'', a declarat vicepreşedinta CE pentru valori şi transparenţă, Vera Jourova, în timpul prezentării raportului.

În cazul Ungariei, Comisia a afirmat că temerile privitoare la independenţa sistemului judiciar ''rămân nesoluţionate'', recomandând ca Budapesta să consolideze rolul Consiliului Naţional Judiciar şi independenţa autorităţii de reglementare media şi să adopte ''reforme cuprinzătoare ale lobbyingului''.

Referitor la Polonia, executivul UE susţine că ''persistă îngrijorări grave în legătură cu independenţa sistemului judiciar polonez''.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
OA

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.