Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Ziua 225 de război: Ucraina avansează în sud, rușii au bombardat Zaporojie

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunţat, miercuri, că trei noi localităţi au fost recucerite de forţele de la Kiev în regiunea Herson, în sudul Ucrainei, unde trupele Moscovei sunt în dificultate, informează AFP. Aceste declarații vin după ce, ieri, președintele rus, Vladimir Putin, a părut să recunoască pierderile severe din Ucraina, recunoscând gravitatea recentelor evoluții militare și insistând că Rusia va „stabiliza” situația în cele patru regiuni ucrainene anexate ilegal – Donețk, Lugansk, Herson și Zaporojie.

Tot miercuri, ministrul ucrainean al Apărării, Oleksii Reznikov, a publicat pe Twitter o hartă animată care arată teritoriul pe care forțele armate ucrainene au pretins că l-au recucerit în timpul contraofensivei lor din ultima lună, iar o persoană a fost ucisă în urma unor atacuri cu rachete, în orașul Zaporojie, a declarat guvernatorul regional, citat de BBC. Acesta a adãugat cã șapte persoane au fost rãnite, inclusiv un copil de trei ani, în timp ce 21 de victime au fost salvate de către serviciile de urgență.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
GM

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.