Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Telefonul fostului premier Liz Truss, piratat de ruși

Telefonul personal al fostului premier britanic Liz Truss din perioada în care aceasta ocupa funcţia de ministru de Externe a fost piratat de agenţi suspectaţi că lucrează pentru preşedintele rus Vladimir Putin, a informat sâmbătă Daily Mail, informează Reuters.
Aceşti agenţi au obţinut acces la "detalii extrem de secrete" ale negocierilor cu aliaţi internaţionali, pe lângă mesajele private schimbate de Truss cu prietenul său apropiat, Kwasi Kwarteng, care a devenit ulterior ministru de Finanţe, potrivit articolului apărut în presa britanică.
Se crede că printre aceste mesaje sunt şi discuţii cu miniştri de Externe importanţi despre războiul din Ucraina, inclusiv detalii despre transporturile de arme. Au fost descărcate mesaje pe o perioadă de aproape un an, scrie Daily Mail, care citează surse anonime.

Un purtător de cuvânt al guvernului britanic a refuzat să comenteze despre aranjamentele personale de securitate.
Actul de piratare a fost descoperit în timpul campaniei pentru alegerea liderului Partidului Conservator în urma căreia Liz Truss a devenit prim-ministru, a raportat Daily Mail.
Truss a fost nevoită să renunţe la mandatul de premier săptămâna trecută, succesorul său fiind Rishi Sunak. Conform articolului apărut în Daily Mail, printre mesajele piratate sunt inclusiv critici la adresa premierului Boris Johnson făcute de Truss şi Kwarteng, "existând un risc potenţial de şantaj".

Evaluează articolul
Fii primul care votează
OA

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.