Bosnia-Herțegovina, statut de țară candidată la Uniunea Europeană
Miniştrii de Externe ai statelor Uniunii Europene au aprobat marţi acordarea statutului de ţară candidată la aderare Bosniei-Herţegovina, o decizie ce va fi validată oficial de liderii UE joi, la summitul de la Bruxelles, transmit agenţiile AFP, Reuters şi dpa, citând surse diplomatice.
”A făcut parte din concluziile privind extinderea (UE) care au fost convenite în această dimineaţă”, a declarat un diplomat european citat de Reuters. ”Şi cu condiţia clară că reformele stabilite de Comisie şi cele 14 reforme-cheie convenite în 2019 trebuie să fie îndeplinite până când vor fi lansate negocierile”, a precizat el. ”Este un semnal politic în lumina situaţiei geopolitice actuale”, a adăugat diplomatul.
Bosnia, ţară cu 3,5 milioane de locuitori, se va alătura altor state candidate - Albania, Republica Moldova, Macedonia de Nord, Muntenegru, Serbia, Turcia şi Ucraina - într-un proces de aderare la UE care se poate întinde pe mulţi ani şi implică negocieri complexe pentru adaptarea legislaţiei locale la cea a Uniunii.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.