Explozie devastatoare într-o clădire din Marsilia
Prăbuşirea unei clădiri cu patru etaje din centrul Marsiliei, al doilea oraş ca mărime din Franţa, s-a soldat cu rănirea gravă a cel puţin cinci persoane şi trebuie să fim pregătiţi pentru mai multe victime, a avertizat primarul oraşului, Benoît Payan, transmite AFP.
"Există suspiciuni puternice că o explozie a provocat prăbuşirea, dar trebuie să fim foarte atenţi la cauze în această etapă", a afirmat, la rândul său, Christophe Mirmand, prefectul regiunii din sudul Franţei. Gazul poate fi "o posibilă opţiune", potrivit acestuia.
În momentul exploziei, în jurul orei 00,40 (22,40 GMT), "totul s-a cutremurat, am văzut oameni alergând şi era fum peste tot, clădirea a căzut înspre stradă", a declarat pentru AFP Aziz, care nu a dorit să-şi spună numele de familie. El a explicat că deţine un magazin de alimente care funcţiona pe timp de noapte pe strada unde clădirea s-a prăbuşit.
A fost deschisă deja o anchetă pentru a stabili cauzele producerii incidentului.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.