Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Încă un opozant al lui Vladimir Putin, aruncat în închisoare

Activistul rus de opoziție Vladimir Kara-Murza a fost condamnat luni de către Tribunalul Moscova la 25 de ani de închisoare într-o colonie penitenciară cu condiții stricte de detenție pentru trădare și alte acuzații legate de criticile sale la adresa războiului din Ucraina, transmite BBC. Fostul jurnalist și politician este cel mai recent dintre opozanții lui Putin care au fost asasinați, arestați sau forțați să părăsească Rusia. El a negat acuzațiile și denunțat procesul drept unul politic și aflat deja în arest, poate contesta sentința doar la Curtea de Apel din Moscova.

Pe lângă faptul că a criticat așa-numita „operațiune militară specială” din Ucraina, Kara-Murza a vorbit deschis și împotriva președintelui Vladimir Putin și a represiunii guvernului său împotriva disidenței. În vârstă de 41 de ani, a jucat un rol-cheie în convingerea guvernelor occidentale de a sancționa oficialii ruși pentru abuzurile privind drepturile omului și corupție, conform G4Media.

Kara-Murza a fost încarcerat în aprilie anul trecut pentru că a criticat deschis invazia Rusiei în Ucraina și a fost ulterior acuzat de înaltă trădare, o infracțiune care se pedepsește cu până la 20 de ani de închisoare.

Înainte de a fi acuzat de trădare în octombrie 2022, Kara-Murza se confrunta deja cu două dosare penale, inclusiv unul în care era acuzat de răspândirea de „minciuni” despre armata rusă și de sprijinirea activităților unei organizații considerate „indezirabile” de către autorități. Kara-Murza, care a supraviețuit la două tentative de otrăvire de-a lungul anilor, ambele puse pe seama Kremlinului, a fost, de asemenea, etichetat drept „agent străin” în aprilie anul trecut.
Sursa foto: ABC News
Evaluează articolul
Fii primul care votează
GM

Articole înrudite

2 comentarii

postat de Iancu Jianul Luni, 17 Aprilie 2023 17:49 5.13.195.*** Link la comentariu

TOATE sistemele de guvernare NU DAU DOI BANI PE PROPRII CETATENI! Este si o gluma intre noi tehnicienii: Care este cel mai bun sistem? AUDIO SYSTEM! TOATE SUNT FALSEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEE! Se urineaza pe tine TOATE..... vezi gazarea organizata a secu' imputzutzi din August de la COLECTIV cand era

postat de RuieMusia Luni, 24 Aprilie 2023 10:59 188.25.144.*** Link la comentariu

Jiene, asta e fix ce vor ordinarii rusi. Sa arate ca nu e nicio diferenta intre sistemele politice. Cand, in realitate, doar in rusia sar opozantii de la etaj sau sunt asasinati jurnalistii asa cum sunt in rusia (daca vrei o lista, o sa am nevoie de 10 comentarii, ca e limita de caractere). Nu, i

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.