La Chicago, stare de urgență din cauza miilor de migranți
Primăriţa oraşului american Chicago, Lori Lightfoot, a declarat marţi stare de urgenţă din cauza miilor de migranţi stabiliţi în localitate; mulţi dintre aceştia trăiesc în condiţii grele, după ce au trecut frontiera de sud a Statelor Unite pentru a cere azil, transmite dpa. Şefa municipalităţii, aflată la sfârşitul mandatului, a reacţionat astfel la perspectivele sumbre pentru cei nou-sosiţi, în condiţiile încheierii asistenţei financiare din partea autorităţilor locale.
În urmă cu nouă luni, guvernatorul statului Texas, republicanul Greg Abbott, a început să trimită refugiaţii din America de Sud şi Centrală cu autobuze la Chicago, susţinând că "oraşele sanctuar" trebuie să suporte o parte mai mare din povara migraţiei. De atunci, în metropola din nord, cu administraţie democrată, au sosit peste 8.000 de migranţi.
Marţi, Lightfoot a reafirmat că demersul lui Abbot este o "şmecherie politică". Starea de urgenţă permite municipalităţii să ocolească problema fondurilor de urgenţă şi să solicite ajutorul Gărzii Naţionale a statului Illinois. Primăriţa a afirmat că deocamdată nu este totuşi nevoie de această soluţie de ultimă instanţă.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.