Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Șeful diplomației americane, vizită în China

Secretarul de stat american, Antony Blinken, a sosit duminică la Beijing, unde se va întâlni cu mai mulţi oficiali chinezi de rang înalt, informează dpa. Programată iniţial în februarie, vizita sa de două zile - un demers pentru detensionarea relaţiilor chino-americane - a fost anulată atunci în ultimul moment, după ce americanii au descoperit un balon chinez de spionaj care survola teritoriul Statelor Unite, reaminteşte agenţia citată.
Oficialul american a declarat vineri că va discuta "direct şi sincer" despre "preocupările foarte reale" ale Washingtonului privind mai multe probleme, cu scopul de a stabili "o comunicare deschisă şi mai autorizată" pentru "gestionarea responsabilă" a relaţiilor bilaterale, consemnează dpa şi AFP. "O concurenţă intensă necesită o diplomaţie susţinută pentru a evita transformarea concurenţei într-o confruntare sau un conflict", a spus el.
Relaţiile dintre cele două mari puteri sunt tensionate de susţinerea Beijingului faţă de războiul declanşat de Rusia împotriva Ucrainei, de ameninţările Chinei la adresa Taiwanului şi de confruntările comerciale în domenii cum ar fi microprocesoarele avansate.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
OA

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.