Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Kremlinul confirmă! După rebeliune, Prigojin s-a întâlnit cu Putin

Şeful grupului de mercenari Wagner, Evgheni Prigojin, s-ar afla la Moscova, iar la 1 iulie s-ar fi întâlnit chiar cu preşedintele rus Vladimir Putin la Kremlin, potrivit unor servicii secrete occidentale, citate în ediţia sa de luni de publicaţia franceză Liberation.

Din 24 iunie, de când a dat ordin unităţilor sale care se apropiau de Moscova să se întoarcă din drum, patronul grupului Wagner a dispărut din peisaj. Potrivit surselor exclusive ale Liberation, el şi-ar fi petrecut săptămâna după rebeliune la Kremlin, negociind soarta imperiului său.

Aşadar, potrivit acestora, Prigojin nu s-ar afla nici la Minsk şi nici la Sankt-Petersburg, aşa cum s-a spus anterior.

Cel puţin de la 1 iulie, Prigojin este reţinut la Kremlin, unde a fost convocat împreună cu comandanţii săi.

La Kremlin, Evgheni Prigojin s-ar fi întâlnit cu preşedintele Vladimir Putin, şi ar fi avut de asemenea o întâlnire cu Viktor Zolotov - comandantul Gărzii Naţionale Rosgvardia şi unul dintre cei mai loiali aliaţi ai şefului statului rus, înainte de această funcţie Zolotov a activat ani în şir ca gardă de corp al lui Putin - şi cu Serghei Narîşkin, şeful Serviciului de Informaţii Externe rus (SVR).

Preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko - care a acţionat oficial ca mediator între liderul mercenarilor rebeli şi Putin în momentul puciului eşuat – a afirmat, pe 6 iulie, că Prigojin nu se află pe teritoriul belarus. Şi nici mercenari Wagner nu ar exista în Belarus, ei aflându-se în taberele lor din Lugansk (estul Ucrainei). În 27 iunie, Lukaşenko afirma că şeful Wagner se află în Belarus.

Drept urmare a informațiilor apărute în presă, Kremlinul a declarat luni că preşedintele rus Vladimir Putin s-a întâlnit cu liderul grupului de mercenari Wagner, Evgheni Prigojin, în data de 29 iunie, la cinci zile după ce unităţi ale Wagner au mărşăluit spre Moscova într-o rebeliune de scurtă durată, relatează Reuters.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat că, la reuniunea din 29 iunie, Putin a convocat 35 de persoane, între care comandanţi de unităţi (Wagner) şi că aceasta a durat peste trei ore. Comandanţii grupului Wagner i-au spus lui Putin că rămân soldaţii săi şi că vor continua să lupte pentru el, a afirmat Peskov.

Tentativa de insurecţie a şefului Wagner din 23- 24 iunie a zdruncinat puterea rusă aflată în plin conflict armat în Ucraina. Timp de câteva ore, unităţi de mercenari au ocupat un cartier general al armatei ruse din Rostov (sud-vest) şi au pornit în marş spre Moscova, potrivit AFP.

Revolta s-a încheiat în seara zilei de 24 iunie cu un acord de trimitere a lui Prigojin în exil în Belarus, el dând asigurări că marşul său nu urmărea răsturnarea guvernului şi nici a puterii ruse, ci salvarea grupului Wagner de la desfiinţare de către statul major.

De atunci, media de stat ruse au încercat să-l arate ca pe un om de afaceri lacom, care şi-a pierdut minţile, după ce a făcut avere după ani buni de contracte de profitabile cu statul rus, în timp ce însuşi preşedintele Vladimir Putin a declarat că grupul de mercenari Wagner a fost finanţat de la bugetul de stat, după o lungă perioadă în care Kremlinul a negat orice legătură cu Wagner.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
OA

Articole înrudite

1 comentarii

postat de Dar Lukașenko, ce mai face ? Cu nucleara de-a dura ? Miercuri, 12 Iulie 2023 14:45 109.166.130.*** Link la comentariu

Știre importtantă....pe bune ? Au pus de o tablă, remi ? Asta este o știre pe direcție, pro și filo ruși ? Acum pot să mănânc liniștit ciorba de fasole cu ciolan afumat....

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.