Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

O ”cârtiță” rusească, arestată de ucraineni

Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) a anunţat arestarea unui veteran al armatei acuzat de colaborare cu Serviciul Federal de Securitate al Rusiei (FSB), pentru că a facilitat bombardamente în regiunea de frontieră Harkov, ţintă privilegiată a loviturilor Moscovei, a informat joi AFP. "SBU a arestat o «cârtiţă» a FSB care corecta coordonatele loviturilor de rachete în regiunea Harkov", a anunţat SBU într-un comunicat, precizând că bărbatul era un rezervist şi fost combatant al forţelor armate ucrainene.

Potrivit aceleiaşi surse, individul a fost arestat în timp ce încerca să ajungă într-o zonă aflată sub control rusesc în districtul Kupiansk, care face obiectul unor lupte acerbe. SBU precizează că suspectul, care riscă opt ani de închisoare, trimitea contactelor sale ruse geolocalizarea unor "infrastructuri civile ale unuia dintre oraşele situate pe front". El ar fi fost încurajat să lucreze pentru FSB de părinţii săi, care trăiesc în zona ocupată de armata rusă.

De la începutul primăverii, Rusia şi-a intensificat puternic bombardamentele asupra regiunii Harkov.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
OA

Articole înrudite

4 comentarii

Un ucrainean inteligent și patriot (unul dintre puținii...) care a înțeles că încetarea luptelor este prioritară, în condițiile în care ukrainenii sunt carne de tun la abator, ăia mari îmbogățindu-se pe spinarea lor! Cum am spus și eu, pe baza unor specialiști, anul acesta vor urma Odessa și Harkov!

postat de Put Inhu Ylo Joi, 25 Aprilie 2024 12:29 188.247.134.*** Link la comentariu

Ucraina, in ciuda trollilor,continua sa macelareasca la orci, in ciuda unor stocuri de arme reduse. Daca reusesc asta, cu pierderi minime de teritoriu, ne imaginam ce urmeaza pentru federatia dusa cand vor incepe sa ajunga constant armele finantate de cel mai recent (dar sigur nu ultim) ajutor SUA?.

postat de marr Vineri, 26 Aprilie 2024 07:02 86.124.201.*** Link la comentariu

Da... e complicat . Grea alegere , din cate se vede . Sa lupti ptr libertatea tarii tale ...sau sa alegi sa asculti de Parinti(aproprierea de Rusia) ? La nivel de individ , separarea de Rusia e inca o decizie Complicata . Va trece ceva timp pana se va definitiva o Identitate Proprie .

postat de Marcu Luni, 29 Aprilie 2024 06:10 5.2.209.*** Link la comentariu

Ucruina a renunțat la utilizarea de tancuri Abrams, după ce rușii au folosit drone ieftine pentru a distruge cel puțin cinci dintre costisitoarele blindate date de SUA. Pentagonul a recunoscut că lăudatele bombe glisante furnizate de SUA nu au funcționat din cauza bruiajului semnalului de catre rusi

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.