O navă cu turiști la bord s-a scufundat în Marea Roșie
Autorităţile egiptene au anunţat luni că 28 de persoane au fost salvate după ce o ambarcaţiune turistică s-a scufundat în Marea Roşie, precizând că sunt în curs de desfăşurare operaţiuni de căutare a altor 17 pasageri, daţi dispăruţi, transmite AFP.
Ambarcaţiunea, care transporta "31 de turişti de diferite naţionalităţi, precum şi 14 membri ai echipajului", a trimis semnale SOS la ora locală 05:30 (03:30 GMT), potrivit unui comunicat emis de guvernoratul Mării Roşii.
"Sea Story", o ambarcaţiune specializată în scufundări, a părăsit duminică Port Ghalib, în sud-estul Egiptului, pentru o expediţie de mai multe zile. Ea urma să sosească vineri la Hurghada, la 200 de kilometri mai la nord.
Guvernatorul regiunii, generalul-maior Amr Hanafi, a declarat că unii supravieţuitori au fost salvaţi în cadrul unei operaţiuni aeriene, în timp ce alţii au fost evacuaţi la bordul unei nave militare. "Căutările continuă, în colaborare cu marina şi forţele armate", a precizat el, într-un comunicat.
Marea Roşie, una dintre principalele destinaţii turistice ale Egiptului, atrage milioane de vizitatori în fiecare an. Sectorul turismului, crucial pentru această ţară de 105 milioane de locuitori aflată în plină criză economică, angajează aproximativ două milioane de persoane şi contribuie cu peste 10 la sută la PIB.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.