Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Italia face un prim pas către legalizarea prostituției

Italia a făcut prima referire directă la prostituție în clasificarea activităților economice pe care o folosește pentru colectarea de date și în scopuri fiscale, a anunțat vineri Institutul Național de Statistică de la Roma, citat de Reuters.

Potrivit celor relatate de Hotnews.ro, prostituția în Italia se află într-un vid legal, persoanele având voie să ofere servicii sexuale, fără ca această activitate să fie reglementată prin norme specifice. Pe de altă parte, organizarea lucrătorilor sexuali, cum ar fi într-un bordel, este strict interzisă.

Conform reglementărilor care prevăd noile coduri, valabile de la 1 aprilie, lucrătorii sexuali sunt așteptați să folosească clasificarea de activități economice adoptată de autoritățile italiene pentru a obține un cod TVA și a încerca să își regularizeze statutul. Așa-numitul sistem ATECO ajută agențiile guvernamentale și cercetătorii să clasifice activitățile în vederea elaborării de politici și analize pentru economia italiană.

Institutul național de statistică ISTAT a încadrat lucrătorii sexuali în categoria serviciilor personale, care include de asemenea studiourile de tatuaje și organizatorii de petreceri - o decizie care aduce vizibilitate oficială unei industrii istoric ascunse. Într-un comunicat emis joi seara, ISTAT a declarat că lucrătorii sexuali puteau fi deja înregistrați în clasificările anterioare ale sistemului ATECO, însă actualizarea pentru 2025 face referire directă la ei, în conformitate cu o modificare a normelor contabile ale Uniunii Europene.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
MC

Articole înrudite

1 comentarii

postat de Romania inainte? Luni, 14 Aprilie 2025 03:00 5.13.158.*** Link la comentariu

In Romania, la fel -codul CAEN pentru prostitutie este deja implementat din ianuarie 2025. UE/Marcelica vrea impozite pe sex. Avem deja pe apa, pe fum, pe munca, pe mersul pe jos sau calare, etc.

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.