Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

A murit Ducesa de Kent a Marii Britanii

Katharine, Ducesa de Kent, ”a trecut la cele veșnice liniștit, aseară (joi - n.r.), la Palatul Kensington, înconjurată de familie”, se arată într-o declarație transmisă vineri, în timp ce steagul de la Palatul Buckingham a fost coborât în bernă, anunță BBC, citată de Hotnews.ro.
După moartea reginei Elisabeta a II-a în septembrie 2022, Ducesa Katharine rămăsese, la 92 de ani, cel mai vârstnic membru al familiei regale. Ea este soția prințului Edward (89 ani), Ducele de Kent, văr primar al regretatei regine.
Născută Katharine Worsley și provenind dintr-o familie aristocrată de latifundiari din Yorkshire, ducesa a devenit parte a familiei regale în 1961, când s-a căsătorit cu Ducele de Kent, nepot al regelui George al V-lea. Ducesa și-a asumat un program constant de îndatoriri regale, dar de-a lungul vieții și-a croit și un drum personal. În 1994, a trecut la catolicism, fiind primul membru al familiei regale care a făcut acest pas după mai bine de 300 de ani. Ea a descris convertirea ca fiind „o decizie personală chibzuită îndelung”.
Ducesa și Ducele de Kent au avut trei copii, iar un alt fiu s-a născut mort, în 1977.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
MC

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.