Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Poliţia din Bahrain susţine că a dejucat un atentat în timpul Marelui Premiu de Formula 1

Două femei au fost arestate fiind acuzate că au plănuit un atentat pe circuitul de la Sakhir, din apropierea capitalei Manama, în timpul Marelui Premiu de Formula 1 al Bahrainului, care a avut loc week-end-ul trecut, a anunţat, marţi, poliţia locală, citată de AFP.

Generalul Tarek al-Hassan, şeful poliţiei, a precizat, într-un comunicat, că femeile au fost reţinute la intrarea pe circuit. Una dintre ele avea ascunsă o pernă sub haine şi a recunoscut la interogatoriu că a avut intenaţia de a testa vigilenţa serviciilor de securitate "în vederea unui atentat", a susţinut Al-Hassan. Cele două femei au fost plasate în detenţie.

Potrivit şefului poliţiei, 8.000 de persoane au participat la asigurarea măsurilor de securitate la MP al Bahrainului, în condiţiile în care mii de şiiţi au manifestat pe parcursul întregii săptămâni trecute pentru a atrage atenţa asupra cererilor lor privind reformele politice.

În cadrul operaţiunilor desfăşurate, poliţia a confiscat mii de cockteiluri Molotov, 137 de pneuri ce urmau a fi incendiate pe străzi şi 72 de extinctoare având rolul de bombe, s-a mai menţionat în comunicat.

Marele Premiu de Formula 1 al Bahrainului s-a încheiat cu victoria germanului Sebastian Vettel de la Red Bull, fără să fi fost perturbat de incidente.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
MC

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.