Conflict fără precedent | Seism diplomatic în lumea arabă
Arabia Saudită, Egiptul, Emiratele Arabe Unite, Bahrainul şi Yemenul şi-au întrerupt, luni, 5 iunie, legăturile diplomatice cu Qatarul, pe care îl acuză că susţine terorismul. Se deschide astfel un conflict fără precedent, în ultimii ani, între cele mai puternice state din lumea arabă, relatează Digi 24.
Iniţial, Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite, Egiptul şi Bahrain au făcut un anunţ comun în privinţa ruperii legăturilor diplomatice cu Qatarul, iar ulterior li s-a adăugat şi Yemenul, reprezentat de guvernul internaţional recunoscut. Mai mult, legăturile se întrerup inclusiv în ceea ce priveşte transportul. Turiştii şi rezidenţii din Qatar au două săptămâni la dispoziţie să plece acasă, motiv pentru care, fără îndoială, va fi haos pe aeroporturi. Deja companiile Etihad Airways şi Flydubai au anunţat că îşi vor suspenda toate zborurile din şi către Doha începând de astăzi dimineaţă. La rândul său, Qatar Airways şi-a suspendat toate zborurile către Arabia Saudită.
Potrivit Hotnews, care citează AFP, Qatarul este acuzat că "susţine terorismul", inclusiv al-Qaeda, gruparea Stat Islamic şi Frăţia Musulmană.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.