Descoperire rară în morminte vechi
Zeci de pisici mumificate și o colecție rară de gândaci scarabeu mumificați au fost descoperite în șapte sarcofage, unele vechi de peste 6.000 de ani, într-un sit aflat la marginea complexului piramidal din Saqqara, la sud de Cairo, relatează Pro TV.
Ministrul Antichităților din Egipt, Khaled el-Enany, a precizat că descoperirea a fost făcută de o misiune arheologică egipteană în timpul unor lucrări de excavare începute în luna aprilie. Trei dintre cele patru morminte au fost folosite pentru pisici, a precizat acesta, în timp ce unul dintre cele patru sarcofage descoperite la fața locului nu a fost deschis, scrie The Guardian. Mormintele datează din cea de-a cincea dinastie a Vechilui Regat și sunt aparent neobișnuite, deoarece fațada și ușile sunt intacte. Această misiune a scos la iveală și primii gândaci scarabeu mumificați din zonă. ”Scarabeul este ceva cu adevărat unic. Este ceva foarte rar”, a transmis Mostafa Waziri, șeful Consiliului Suprem al Antichităților din Egipt. Pisicile aveau un loc special în Egiptul Antic și erau mumificate ca ofrande religioase.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.