Nou tratat de prietenie franco-german
Cancelarul german Angela Merkel şi preşedintele francez Emmanuel Macron au semnat marţi la Aachen (Germania) un nou tratat bilateral de prietenie, la 56 de ani de la semnarea Tratatului de la Elysee, transmite dpa.
Cancelarul Merkel a afirmat înainte de semnarea tratatului că acesta este necesar în faţa "creşterii populismului şi naţionalismului". Totodată, noul tratat, care prevede o strângere a cooperării franco-germane în sectorul apărării, se doreşte a fi "o contribuţie" la crearea, la un moment dat, a unei armate europene, a afirmat Merkel.
La rândul său, preşedintele francez i-a criticat pe cei care "răspândesc minciuni" despre noul tratat, afirmând că aceştia "fac răul istoriei şi popoarelor noastre", într-o referire la informaţiile false difuzate despre document, în special de extrema dreaptă franceză, conform căreia tratatul prevede ca Franţa să cedeze Germaniei locul său de membru permanent în Consiliul de Securitate al ONU, iar germana va deveni "limbă administrativă" în Alsacia şi Lorena.
Tratatul "de cooperare şi integrare franco-germană" urmează "să-l completeze" pe cel aşa-zis de la Elysee, semnat în 1963 între generalul De Gaulle şi Konrad Adenauer, care concretiza reconcilierea franco-germană după război.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.