”Dezinformare strategică” la alegerile europarlamentare
Comisarul european pentru Justiţie, Vera Jourova, a atenţionat în legătură cu numeroasele campanii de dezinformare strategică, odată cu apropierea alegerilor parlamentare europene de la sfârşitul lui mai, informează luni dpa.
Jourova a declarat pentru grupul de presă german RND, într-un comentariu publicat luni, că Europa nu poate permite ca rezultatele alegerilor din orice ţară membră a UE să fie distorsionate din cauza unor astfel de manipulări, şi nu doar pentru că alegerile din 23-26 mai sunt unele cruciale.
Comisia Europeană este îngrijorată în legătură cu posibilitatea ca Rusia în special să se amestece în alegeri prin intermediul aşa-ziselor "social bots", instrumente care urmăresc postările utilizatorilor şi generează automat conţinut pe social media. Experţii sunt de părere că tocmai astfel de campanii de dezinformare ar fi influenţat dezbaterea de dinaintea referendumului asupra Brexitului în Marea Britanie şi alegerile prezidenţiale din 2016 din SUA.
Jourova, care vine din Republica Cehă, a declarat că toate aceste campanii de dezinformare străine sunt menite să promoveze polarizarea socială şi din acest motiv sunt greu de reperat.
Serviciul European de Acţiune Externă (SEAE) are la ora actuală propria unitate menită să repereze dezinformarea ce provine din Rusia, a adăugat Jourova.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.