Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Acord pentru formarea unui nou Guvern în Italia

Mişcarea Cinci Stele (M5S) şi Partidul Democrat au prezentat marţi un program politic comun, ca bază pentru formarea unui nou guvern de coaliţie la Roma, transmite Reuters.

Principalul subiect a fost bugetul pentru anul viitor, orientat spre dezvoltarea economică. În acelaşi timp, partidele s-au angajat să nu pericliteze finanţele publice. Cele două formaţiuni, tradiţional rivale, au convenit că vor alcătui un nou guvern înaintea alegerilor anticipate necesare după ruperea coaliţiei anterioare între M5S şi Liga.

Italia este pe locul al doilea în Uniunea Europeană ca datorii publice, iar acordul politic face apel la o flexibilitate mai mare la Bruxelles, pentru depăşirea regulilor bugetare actuale, considerate la Roma excesiv de rigide. M5S şi democraţii au insistat asupra echităţii sociale, promiţând introducerea unui salariu minim, evitarea creşterii TVA şi cheltuieli mai mari pentru educaţie, cercetare şi asistenţa socială. Totodată, programul lor prevede implementarea unei aşa-numite "web tax" - o taxă pe vânzările online - pentru companiile multinaţionale şi crearea unei bănci de stat pentru stimularea dezvoltării economice în sudul Italiei.

Într-un mesaj pe un blog, M5S le-a cerut susţinătorilor săi să sprijine noua coaliţie într-un "moment foarte delicat pentru ţară", căruia trebuie să i se facă faţă "punând accentul pe interesele şi nevoile cetăţenilor, ale comunităţii pe care o formăm cu toţii".

Evaluează articolul
Fii primul care votează
OA

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.