Serbia face exerciţii militare cu armament din Rusia şi China
Armata sârbă a efectuat sâmbătă în poligonul militar Pester, în vestul ţării, un exerciţiu militar, ca o demonstraţie a puterii militare revigorate a Serbiei, relatează agenţia Reuters.
Programul de aplicaţii militare, denumit Cooperation 2020, la care au asistat preşedintele Aleksandar Vucic şi alţi demnitari, a evidenţiat legăturile militare strânse ale Belgradului cu Beijingul şi Moscova.
''Ne consolidăm armata pentru a descuraja orice agresor, nu avem intenţia de a declanşa conflicte'', a declarat în faţa presei preşedintele Vucic, după exerciţiul în cadrul căruia avioane de luptă ruseşti, elicoptere şi tancuri au deschis focul asupra unor ţinte terestre, în timp ce drone de luptă de producţie chineză au survolat poligonul.
Armata sârbă a desfăşurat mai mult de 40 de avioane, circa 150 de tancuri şi transportoare blindate şi aproximativ 2.800 de soldaţi.
Serbia doreşte să adere la UE, nu însă şi la NATO, ea declarându-şi neutralitatea militară în 2006, dar participă la Parteneriatul pentru Pace.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.