Pandemia are costuri economice uriaşe în SUA
Pandemia de COVID-19 va costa SUA 16.000 de miliarde de dolari, aproximativ 90 la sută din Produsul Intern Brut anual, estimează fostul secretar al Trezoreriei (ministrul american de Finanţe) Lawrence Summers şi economistul David Cutler de la Harvard, într-un eseu citat de Bloomberg şi Xinhua.
Circa jumătate din această sumă o reprezintă veniturile ratate din cauza recesiunii induse de măsurile de carantină şi restul sunt efectele economice ale deceselor premature şi ale impactului avut de pandemie asupra sănătăţii mintale şi fizice, se arată în articolul publicat luni online în Journal of the American Medical Association.
Conform autorilor, pierderile economice vor fi de patru ori mai mari decât costurile Marii Recesiuni şi de peste două ori mai mari decât cheltuielile totale ale SUA cu toate războaiele purtate de la 11 septembrie 2001 încoace, incluzându-le aici pe cele din Afganistan, Irak şi Siria.
Pentru o familie formată din patru persoane, pierderile estimate vor fi de aproape 200.000 de dolari, menţionează cei doi economişti.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.