NATO, decisă să extindă misiunea de pregătire a forţelor irakiene
Miniştrii apărării din statele NATO sunt decişi să extindă misiunea de pregătire a forţelor irakiene de îndată ce situaţia creată de pandemia de COVID-19 se ameliorează, au declarat oficialităţi din Alianţă, informează Reuters. Miniştrii ar urma să cadă de acord joi, 18 februarie 2021, într-o videoconferinţă, asupra noilor planuri, urmând ca numărul militarilor aliaţi din Irak să fie suplimentat de la 500 în prezent la 4.000 sau 5.000, au explicat patru diplomaţi NATO.
Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a afirmat luni, 15 februarie 2021, că se aşteaptă ca miniştrii apărării să adopte o propunere de extindere a misiunii din Irak, unde va fi suplimentat personalul aliat din instituţiile din domeniul securităţii. ''Misiunea va creşte gradual, ca răspuns la situaţia'' actuală, a explicat el.
Începând din octombrie 2018, NATO are o misiune de pregătire şi consiliere la Bagdad, dar planurile de a o extinde au fost amânate de COVID-19, dar şi de temerile privind stabilitatea regională, după ce o dronă americană a ucis un important comandant militar iranian, în 3 ianuarie 2020, la Bagdad.
Planurile de expansiune anterioare au fost elaborate în principal în urma cererii preşedintelui american de la acea vreme, Donald Trump, ca NATO să fie mai activ în Orientul Mijlociu. De această dată, premierul irakian Mustafa al-Kadhimi, fost şef al serviciilor de informaţii şi aliat al SUA, care şi-a preluat mandatul în luna mai, doreşte o prezenţă mai mare a NATO în Irak, într-o perioadă de sporire a insecurităţii în această ţară.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.