Donald Trump, cercetat pentru fraude fiscale
Fostul preşedinte al Statelor Unite Donald Trump intenţionează să se întoarcă la New York duminica viitoare pentru prima dată de când a părăsit Casa Albă, au anunţat sâmbătă, 6 martie 2021, presa locală, citată de EFE.
Potrivit Daily News, Trump va rămâne până marţi, 9 martie 2021, în New York, oraşul său natal şi unde încă mai are cea mai mare parte a afacerilor sale.
Republicanul se întoarce în capitala economică a Statelor Unite într-un moment în care mai mulţi procurori din New York îi cercetează afacerile pentru posibile infracţiuni de fraudă.
Procurorul din districtul Manhattan, Cyrus Vance, a obţinut acces la opt ani de declaraţii fiscale şi la alte documente din istoricul fiscal al fostului preşedinte, după ce Curtea Supremă a respins încercările lui Trump de a le păstra secrete.
Ancheta lui Vance este probabil cea mai extinsă şi mai mare neplăcere juridică pentru Trump, care mai are şi alte dosare deschise, cum ar fi o anchetă civilă efectuată de procurorul general al statului New York, Letitia James, cu privire la posibilitatea ca Trump Organization să fi umflat valoarea proprietăţilor pe care mai târziu le-a devalorizat atunci când i-a adus beneficii fiscale.
Trump a afirmat că toate aceste investigaţii din New York, un stat dominat politic de democraţi, fac parte dintr-o "vânătoare de vrăjitoare" împotriva sa.
Potrivit Daily News, a priori vizita nu ar fi legată de problemele sale judiciare, mai scrie EFE.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.