Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Autoritățile elene anunță ridicarea carantinei obligatorii

Aviaţia civilă elenă a anunţat luni ridicarea carantinei obligatorii de şapte zile, aflată în vigoare până acum în Grecia pentru turiştii care sunt "rezidenţi permanenţi în statele membre ale Uniunii Europene, Spaţiul Schengen, Marea Britanie, Statele Unite, Israel, Serbia şi Emiratele Arabe Unite", informează AFP. Carantina va fi ridicată pentru zborurile "ale căror pasageri au primit cele două doze de vaccin" sau care "sunt negativi la virus şi au un test negativ de depistare a coronavirusului, realizat în ultimele 72 de ore", se arată într-un comunicat al aviaţiei civile din Grecia (YPA). Anunţul survine în contextul în care Grecia se confruntă cu un vârf al pandemiei, cu zeci de morţi şi peste 1.500 de cazuri de infectare pe zi.
Locuitorii din Grecia sunt în continuare supuşi unei izolări stricte, deplasările între departamente nefiind autorizate decât din motive "esenţiale" (familiale sau profesionale).
Carantina este ridicată chiar de luni, dar celelalte "restricţii pentru zborurile interne sau internaţionale vor rămâne în vigoare până la 26 aprilie", a precizat aviaţia civilă, care reevaluează cu regularitate reglementările, în funcţie de situaţia sanitară.
Grecia se pregăteşte să îşi deschidă sezonul turistic la mijlocul lunii mai, însă guvernul a anunţat săptămâna trecută intenţia de a deschide din această săptămână frontierele pentru turiştii care provin din UE sau din alte ţări şi care dispun fie de un certificat de vaccinare, fie de teste PCR de depistare.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
OA

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.