Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Președintele sirian Bashar al-Assad, o nouă candidatură

Preşedintele sirian Bashar al-Assad şi-a depus miercuri candidatura pentru al treilea mandat, la alegerile programate pentru 26 mai, a anunţat preşedintele parlamentului, citat de media oficiale, potrivit Reuters.

Alegerile prezidenţiale au fost anunţate duminică de parlament. Este al doilea astfel de scrutin de când, în urmă cu zece ani, a început războiul care a răvăşit această ţară condusă de Bashar al-Assad.

Washingtonul şi opoziţia siriană au denunţat alegerile, spunând că sunt o farsă prin care se urmăreşte consolidarea puterii lui Assad.

În vârstă de 55 de ani, Assad, care i-a succedat în funcţie tatălui său Hafez, la moarta acestuia, în anul 2000, a fost reales în 2007 şi 2014 pentru câte un mandat de şapte ani şi este considerat favorit la acest nou scrutin, în absenţa unei concurenţe serioase.

Data alegerilor a fost fixată la 26 mai "pentru cetăţenii sirieni instalaţi pe teritoriul sirian", a spus duminică preşedintele parlamentului, Hammuda Sabagh, adăugând că sirienii din străinătate vor vota în ambasadele lor la 20 mai.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
OA

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.