Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Parlamentul European, poziționare față de Rusia

Parlamentul European (PE) a cerut, într-o rezoluţie, eliberarea ''imediată şi necondiţionată'' a opozantului rus Aleksei Navalnîi şi o ''nouă abordare'' a relaţiei UE cu Rusia, transmite agenţia EFE.

În rezoluţia adoptată cu 569 de voturi pentru, 67 împotrivă şi 46 de abţineri, eurodeputaţii semnalează că preşedintele rus Vladimir Putin este ''responsabil personal'' pentru protejarea vieţii lui Navalnîi, a cărui stare de sănătate s-a deteriorat în detenţie, deşi a încetat greva foamei.

Parlamentul European mai deplânge faptul că justiţia rusă consideră drept organizaţie ''extremistă'' fundaţia anticorupţie condusă de Navalnîi şi cere Moscovei să ''înceteze actele de hărţuire, intimidare şi atacurile împotriva opoziţiei, societăţii civile'', făcând astfel referire la reprimarea protestelor pro-Navalnîi.

Eurodeputaţii mai cer Uniunii Europene să elaboreze ''o nouă abordare'' în relaţiile cu Rusia şi noul regim de sancţiuni europene care vizează încălcarea drepturilor omului să aibă în vedere şi corupţia, la fel ca în cazul Legii Magniţki în SUA.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
OA

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.