Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Polonia acuză Comisia Europeană de „șantaj”

Ministrul polonez al Justiţiei, Zbigniew Ziobro, a acuzat Comisia Europeană că exercită un "şantaj" asupra Poloniei, pentru că a sugerat că plata fondurilor europene pentru relansare după criza sanitară este condiţionată de respectarea statului de drept de către Varşovia, relatează AFP. "Niciun oficial, la un nivel inferior sau înalt, nu are dreptul de a exercita un şantaj sau de a se deda unui tip de şantaj de natură coruptă", a declarat ministrul, făcând aluzie la o serie de declaraţii ale comisarului european Paolo Gentiloni. "Dacă am lua aceste afirmaţii în serios, ar însemna că acest oficial spune guvernului polonez, statului polonez, că îi dă banii dacă acceptă condiţii umilitoare asociate unei restricţionări a suveranităţii voastre", a adăugat el.

Miercuri, Paolo Gentiloni a declarat că "discuţiile continuă". "Discuţiile, autorităţile poloneze o ştiu foarte bine, se referă, de asemenea, şi la chestiunea supremaţiei legilor Uniunii Europene şi posibilele consecinţe ale acestei chestiuni asupra planului de relansare şi rezilienţă polonez", a adăugat comisarul european.

Varşovia şi Uniunea Europeană au o dispută în legătură cu reforme judiciare controversate adoptate de partidul aflat la putere în Polonia, Lege şi Justiţie (PiS). În joc sunt miliarde de euro, reprezentând împrumuturi la o dobândă scăzută (34 miliarde de euro) şi subvenţii (23 miliarde de euro) cerute de Polonia. Bruxellesul nu a dat undă verde alocării banilor, din cauza disputei cu Varşovia privind respectarea statului de drept.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
OA

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.