Rusia nu vrea militari SUA şi NATO în vecinătatea Afganistanului
Rusia le-a solicitat miercuri ţărilor vecine cu Afganistanul să nu găzduiască pe teritoriile lor forţe armate ale SUA sau NATO, după ce acestea s-au retras anterior în acest an, informează Reuters.
''Le cerem ţărilor vecine cu Afganistanul să nu permită o prezenţă militară a forţelor SUA sau NATO care intenţionează să se mute acolo după părăsirea teritoriului afgan'', a declarat ministrul de externe rus Serghei Lavrov, în intervenţia sa video în calitate de invitat la o conferinţă organizată de Iran, cu participarea celorlalte ţări vecine Afganistanului: Pakistan, Tadjikistan, Turkmenistan, Uzbekistan şi China.
Potrivit TASS, şeful diplomaţiei ruse a spus că în primul rând ţările membre ale NATO trebuie să contribuie la redresarea socio-economică a Afganistanului, întrucât ele sunt singurele care au creat situaţia dificilă actuală în această ţară devastată de război.
Conform lui Lavrov, a sosit timpul ''pentru a începe munca de mobilizare pentru colectarea resurselor pentru a furniza asistenţă umanitară, economică şi financiară poporului afgan''. El a subliniat că Naţiunile Unite trebuie să joace un rol de coordonare în acest proces.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.