Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Statele Unite și-au făcut un plan de acțiune, în caz că Rusia va ataca Ucraina

Statele Unite, pe lângă sancţiunile economice, sunt pregătite să-şi sporească prezenţa militară în Europa de Est dacă Rusia atacă Ucraina, a declarat un înalt oficial de la Casa Albă, relatează AFP. ''Dacă Putin face o mutare, ar exista o cerere crescută din partea aliaţilor noştri'' din Europa de Est pentru ''mai multe trupe, capacităţi şi exerciţii'' şi ''Statele Unite ar răspunde favorabil'', a indicat sursa citată, în ajunul unei întrevederi mult aşteptate între preşedintele american Joe Biden şi omologul său rus Vladimir Putin. Oficialul a precizat însă că o ripostă militară americană directă, în cazul unui atac împotriva Ucrainei, nu este luată în considerare în prezent.

Washingtonul intenţionează să acorde prioritate, în cazul unei invazii a Ucrainei, ''unei combinaţii'' de mai multe elemente: ''sprijin pentru armata ucraineană'', ''sancţiuni economice puternice'' şi ''o creştere substanţială a sprijinului şi a capacităţilor pe lângă aliaţii noştri în cadrul NATO''.

Kremlinul a declarat că nu se aşteaptă la cine ştie ce "progrese" în urma întrevederii online între preşedintele rus Vladimir Putin şi omologul său american Joe Biden, prevăzută să aibă loc marţi, într-un moment de vârf al tensiunilor între Moscova şi Washington. În cadrul discuţiei de marţi, preşedintele Joe Biden urma să-l avertizeze pe Vladimir Putin în privinţa unor consecinţe economice grave dacă Rusia va ataca Ucraina, a declarat un înalt oficial al administraţiei americane, citat de Reuters.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
OA

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.