„Seriozitatea” Germaniei, pusă la îndoială de Ucraina
Cancelarul german Olaf Scholz a cerut Statelor Unite şi Uniunii Europene să reflecteze cu atenţie când iau în calcul sancţiuni împotriva Rusiei în cazul unei agresiuni a acesteia contra Ucrainei, consemnează Reuters. Printre posibilele sancţiuni este evocată blocarea funcţionării gazoductului Nord Stream 2, care conectează Germania direct cu Rusia. Dar o asemenea măsură ar amplifica criza energetică în Europa ce a condus la creşterea preţurilor.
"Trebuie să luăm în considerare consecinţele (sancţiunilor) asupra noastră'', a adăugat cancelarul german, avertizând că nimeni nu trebuie să creadă că există vreo astfel de măsură care să nu aibă efecte negative asupra Germaniei. Declaraţiile sale survin după ce guvernul de la Berlin a stârnit deja nemulţumirea Ucrainei prin poziţiile ambigue cu privire la reacţia în cazul unui atac rusesc asupra acestei ţări.
Ambasadorul ucrainean la Berlin, Andrei Melnik, a apreciat că astfel de poziții ''pun masiv sub semnul întrebării credibilitatea şi seriozitatea Germaniei pe plan internaţional, nu doar din punct de vedere ucrainean''.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.