Ungaria riscă reducerea fondurilor europene
Comisia Europeană a declanşat miercuri o procedură contra Ungariei care poate duce la o suspendare sau o reducere a anumitor fonduri europene, ca urmare a îngrijorărilor legate de reglementările privind pieţele publice, transmit AFP şi Reuters. Comisarul european pentru buget, Johannes Hahn, a fost mandatat să trimită guvernului ungar o ''notificare scrisă'', în cadrul unei proceduri inedite care condiţionează virarea fondurilor europene de respectarea principiilor statului de drept, a declarat vicepreşedintele Comisiei Europene pentru promovarea modului de viaţă european, Margaritis Schinas.
Regulamentul noului mecanism de condiţionalitate între fondurile de la bugetul UE şi respectarea valorilor statului de drept prevede mai multe etape, însoţite de termene, înainte ca executivul comunitar să poată sesiza Consiliul UE pentru aplicarea efectivă. Astfel, Comisia trebuie mai întâi să notifice încălcările statului vizat, ce are trei luni la dispoziţie pentru a da explicaţii, după care executivul UE face o nouă evaluare, urmată de observaţiile asupra proporţionalităţii măsurilor. În final, Consiliul UE (format din statele membre) va trebui să se pronunţe prin majoritate calificată.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.