Obiective din Odessa, atacate de ruși cu rachete hipersonice
Trei rachete Kinjal – noile rachete hipersonice ale Rusiei – au fost trase dintr-un avion și au lovit „o țintă a infrastructurii turistice”, a declarat Serghei Bratchuk, purtător de cuvânt al administrației militare regionale Odesa, scrie CNN.
Două persoane au fost rănite și au fost duse la spital, a precizat oficialul, informații pe care CNN nu le-a putut confirma.
Bratchuk nu a identificat ținta atacurilor, dar CNN a verificat autenticitatea a două videoclipuri distribuite pe rețelele sociale, care arată pagube semnificative la un hotel din Zatoka. Acesta este al doilea hotel din regiunea Odesa care a fost vizat de bombardamente în cursul zilei de luni. Unul dintre videoclipuri a fost postat pentru prima dată de Consiliul Municipiului Odesa.
Nu este clar de ce cele două hoteluri au fost ținta atacurilor sau cine era cazat în ele.
Un centru comercial a fost, de asemenea, lovit de șapte rachete, potrivit Comandamentului Operațional de Sud al Forțelor Armate al Ucrainei. O persoană a murit în urma atacului, iar cinci au fost rănite.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.