Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

A murit președintele Emiratelor Arabe Unite

Președintele Emiratelor Arabe Unite (EAU), şeicul Khalifa bin Zayed Al-Nahyan, a murit la vârsta de 73 de ani. Liderul EAU a prezidat în ultimele două decenii ascensiunea fulgerătoare a ţării sale pe scena internaţională, relatează Reuters.
Cauzele decesului nu au fost precizate. Guvernul EAU a decretat "doliu naţional şi drapelele au fost coborâte în bernă" pentru o perioadă de 40 de zile, a anunţat agenţia de presă oficială a Emiratelor, WAM.
Preşedintele Emiratelor Arabe Unite, care era şi emir de Abu Dhabi, a apărut rar în public după un accident vascular în ianuarie 2014.
Conform Constituției, șeicul Mohammed bin Rashid al-Maktoum, conducător al Dubaiului și vicepreședinte și prim-ministru al Emiratelor Arabe Unite, va fi liderul țării până când consiliul federal care îi reunește pe conducătorii celor șapte emirate se va întruni în termen de 30 de zile pentru a alege un nou președinte.
Născut în 1948, Khalifa a ajuns la putere în 2004. Este de aşteptat ca defunctul preşedinte al EAU să fie succedat la putere, în calitatea de emir al Abu Dhabi, de fratele său vitreg, prinţul moştenitor Mohammed bin Zayed al-Nahyan.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
OA

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.