Vot pentru aderarea Croației la Schengen
Parlamentul European s-a pronunţat joi prin vot pentru eliminarea controalelor la frontierele interne dintre Spaţiul Schengen şi Croaţia.
Într-un raport elaborat de eurodeputatul portughez Paulo Rangel (grupul PPE) şi adoptat cu 534 de voturi pentru, 53 împotrivă şi 25 abţineri, Parlamentul European sprijină aderarea Croaţiei la Spaţiul Schengen. La 9 decembrie 2021, Consiliul a confirmat că toate condiţiile necesare pentru aplicarea integrală a normelor Schengen au fost îndeplinite de Croaţia. Acum, eurodeputaţii îndeamnă Consiliul să continue procesul şi să adopte o decizie finală de eliminare a controalelor la frontieră.
Preşedinta PE, Roberta Metsola, a salutat votul din plen privind sprijinul pentru aderarea Croaţiei la Schengen şi şi-a exprimat speranţa că "va fi făcut şi pasul următor, aderarea României şi a Bulgariei la Spaţiul Schengen". La 18 octombrie 2022, eurodeputaţii şi-au exprimat, într-o rezoluţie fără caracter legislativ, sprijinul pentru admiterea fără întârziere a Bulgariei şi României.
Parlamentul European a pledat de mult timp pentru extinderea Spaţiului Schengen de liberă circulaţie, care include în prezent 26 de state (toate statele membre ale UE, cu excepţia Bulgariei, Croaţiei, Ciprului, Irlandei şi României, precum şi Norvegia, Islanda, Elveţia şi Liechtenstein, care nu sunt membre ale UE).
În 2018, eurodeputaţii au declarat că, de îndată ce îndeplineşte criteriile necesare, Croaţia ar trebui să fie admisă în Spaţiul Schengen. La 18 octombrie 2022, aceştia şi-au exprimat, de asemenea, sprijinul pentru admiterea fără întârziere a Bulgariei şi României.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.