Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Opoziția Austriei, dezbătută în Parlamentul European

Liderii celor mai mari trei grupuri din Parlamentul European, respectiv, Partidul Popular European (PPE), Alianţa Progresistă a Socialiştilor şi Democraţilor din Parlamentul European (S&D) şi Renew Europe, au agreat să solicite, de comun acord, în această săptămână, o dezbatere în legislativul comunitar privind poziția incorectă a Austriei în cadrul procedurii de extindere a Spaţiului Schengen, a anunţat eurodeputatul Siegfried Mureşan.
"Sunt convins că Parlamentul European va fi unit de partea României", a declarat eurodeputatul. Acesta a apreciat că argumentele Austriei, care a blocat aderarea României la Schengen în cadrul Consiliului JAI, au fost false. "Austria declară că a votat împotriva aderării României şi extinderii Spaţiului Schengen fiindcă Spaţiul Schengen nu este funcţional. Austria uită să spună că fix cu 5 minute înainte votase pentru aderarea Croaţiei, deci pentru extinderea Spaţiului Schengen. Toate argumentele auzite de la Austria în această perioadă au fost false. Vom arăta acest lucru foarte clar în următoarele zile în Parlamentul European, în spaţiul public şi cu orice ocazie", a declarat Mureșan.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
OA

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.