Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Peste 7 milioane de copii, afectați de cutremure

Peste 7 milioane de copii sunt afectaţi de cutremurele devastatoare care au lovit Turcia şi Siria pe 6 februarie, a declarat marţi Fondul Internaţional pentru Urgenţe ale Copiilor al Naţiunilor Unite (UNICEF). "În Turcia, numărul total al copiilor care trăiesc în cele zece provincii afectate de cele două cutremure se ridică la 4,6 milioane. În Siria, 2,5 milioane de copii sunt afectaţi", au declarat reprezentanții UNICEF. De asemenea, aceștia se tem că "numărul copiilor care şi-au pierdut viaţa se ridică la câteva mii". Organizația a amintit și de situația precară în care se află miile de familii care trăiesc în aer liber, expuse frigului.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
OA

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.