Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Un milion de obuze vor fi trimise în Ucraina de Uniunea Europeană

Uniunea Europeană a aprobat luni alocarea a 2 miliarde de euro pentru achiziţionarea şi livrarea de muniţii de artilerie Ucrainei, au anunţat mai multe surse diplomatice europene, citate de AFP.

Miniştrii de externe ai statelor UE au aprobat un plan de acţiune în trei faze pentru a le furniza forţelor ucrainene cel puţin un milion de obuze calibru 155 mm în următoarele 12 luni şi pentru a restabili stocurile strategice ale ţărilor membre ale Uniunii Europene, în condiţiile în care unele dintre aceste stocuri sunt aproape de epuizare, au precizat reprezentanţii a cinci delegaţii participante la Consiliul Afaceri Externe al UE.

Şeful diplomaţiei ucrainene Dmitro Kuleba, care a participat prin videoconferinţă la reuniunea omologilor săi din UE, a salutat acordul.

''Cât mai multă muniţie de artilerie pentru Ucraina, cât mai rapid posibil. Acesta era obiectivul Consiliului Afaceri Externe ale UE de astăzi. Acest acord va consolida capacităţile Ucrainei pe câmpul de luptă'', a subliniat Kuleba într-un mesaj pe Twitter.

Acordul, care urmează să fie validat de către liderii statelor UE la summitul din 23-24 martie, răspunde unui apel urgent lansat în 9 martie de preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski.

Suma de 1 miliard de euro va fi utilizată pentru a le rambursa statelor membre muniţiile livrate Kievului din stocurile lor, la preţuri de 1.000-1.300 euro pe obuz. În prezent preţul unui astfel de obuz este de 4.000 de euro şi creşte în continuare.

Un alt miliard de euro va fi utilizat pentru cumpărarea de muniţii calibrul 155 mm destinate Ucrainei. Contractele sunt prevăzute în septembrie cu obiectivul de a reduce la 6-8 luni termenul pentru achiziţionare şi livrare.

A treia componentă a planului vizează creşterea capacităţilor de producţie ale unui număr de 12 producători de armament din UE pentru ''a reconstitui stocurile ţărilor UE şi a continua aprovizionarea forţelor ucrainene''.

Cele 2 miliarde de euro vor fi alocate prin Instrumentul European pentru Pace, un fond interguvernamental creat de statele membre în afara bugetului UE şi utilizat de la începutul conflictului pentru furnizările de arme pentru Ucraina.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
OA

Articole înrudite

12 comentarii

postat de Slava Marți, 21 Martie 2023 10:29 89.121.200.*** Link la comentariu

Asta face parte din "ajutorul umanitar", pentru ca "Ministerul Adevarului" din Ucraina si din occident ne spune zilnic ca NATO nu e in conflict cu Rusia... Slava Z !

postat de GEA LA CARUTA! Marți, 21 Martie 2023 10:50 89.137.226.*** Link la comentariu

Valeu, ci si mai tem rusii, bre! Asta cum si mai numesti, tema di paci, ajutor umanitar, sau da cu bombi ci li foami tari di paci?!! Si vezi si si nu crezi, tari is chisnovaci aistia di la UE. Cred ci aistia stau toata ziua sub pat di frica bombilor.. Si mori di ras pani o sa vini bombi!

postat de ok, slava ukr, slava nato Marți, 21 Martie 2023 11:02 89.39.81.*** Link la comentariu

foarte bine. lasind la o parte superioritatea turistului rus cu buzunarele doldora de bani, etalata in fite de acum citiva ani in toate statiunile lumii, ei trebuiesa sa inteleaga ca nu pot fi buldog-ul lumii. de fapt doar putin se crede un tar, rusul de rind e fericit sa isi etaleze emfaza mai ales

postat de florin Marți, 21 Martie 2023 12:44 86.124.200.*** Link la comentariu

In zilele acestea se intimpla un lucru important si anume intilnirea dintre presedintii Rusiei si al Chinei!Cel mai rau lucru pentru Europa se intimpla !A doua economie a lumii probabil o sa ajute din umbra Rusia!Iar Rusia va deveni pompa de benzina,motorina,petrol ,gaze ieftine pentru China!Citeoda

postat de galatean Marți, 21 Martie 2023 13:52 89.39.81.*** Link la comentariu

am gresit . deputinizarea rusiei.

postat de pentru hateri Marți, 21 Martie 2023 14:42 89.39.81.*** Link la comentariu

n-ai inteles nimic, florin......bancile din rusia nu dau faliment ca nu au voie...astea americane dau faliment pentru ca lucreaza pe o economie cinstita, care din pacate e influentata de bancile rusesti. economia a fost unitara, e globalizata, sa ne bucuram ca rusii au destabilizat economic lumea?

postat de pt florin , 86.124.200.*** Marți, 21 Martie 2023 22:49 204.14.72.*** Link la comentariu

..ia cauta tu pe internet , Hotnews : China încearcă să submineze influența Rusiei tocmai în timpul vizitei lui Xi Jinping la Moscova. Slava Ucraina !

postat de RuieMusia Miercuri, 22 Martie 2023 07:12 163.244.62.*** Link la comentariu

Excelent. Speram sa fie livrate fix atatea proiectile cate vor fi necesare pentru trimiterea orcilor inapoi in secolul 12. Evident, proiectilele vin in continuarea ajutoarelor umanitare trimise spre Ucraina respectiv ajutorul dat refugiatilor de catre Comisia Europeana. Ca unii vad doar obuzele, m

postat de florin Miercuri, 22 Martie 2023 07:21 86.124.200.*** Link la comentariu

Ma trimiti la HOTNEWS!!!!Ma faci sa rid!De acolo aflu daca presedintele chinez a clipit sau nu mai mult de cit Putin si chiar nu imi pasa!Sau ca presedintele chinez a pus mina peste ce-a a lui Putin ceea ce inseamna ca il domina!!!!Prostii!!Cauta bre mai multe surse de informare!Ceea ce este foarte

postat de Ivan Joi, 23 Martie 2023 06:00 82.79.117.*** Link la comentariu

Oare de ce nu pot sa aloce aceleasi fonduri, cu aceeasi dezinvoltura, pentru construirea de spitale si scoli? Tot asa, prin alocare directa - ca doar nu se va face licitatie...

postat de Hapciu Vineri, 24 Martie 2023 17:03 5.13.155.*** Link la comentariu

Îmi place mult, ca europenii( vestul) vor sa fie pace!! :)))

postat de florin Sâmbătă, 25 Martie 2023 06:01 86.124.201.*** Link la comentariu

''Ambasadorul Ucrainei la București, Igor Prokopchuk, a descins azi la ministerul transporturilor, cerîndu-i lui Sorin Grindeanu acceptul pentru efectuarea unor zboruri comerciale internaționale charter, din și către România, ale unei companii aviatice ucrainene. Respectivele zboruri ar urma să tran

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.