Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Maia Sandu va candida pentru un nou mandat prezidențial

Preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a confirmat că va candida pentru încă un mandat prezidenţial, la alegerile de anul viitor, într-un interviu publicat marţi de Bloomberg, în care şi-a exprimat speranţa că Republica Moldova va adera la Uniunea Europeană până în anul 2030, a informat miercuri portalul Newsmaker din Chişinău.
Referitor la pericolele din partea Rusiei, care duce un război în Ucraina vecină, Maia Sandu a afirmat că Moscova încearcă să destabilizeze şi Republica Moldova. Cât priveşte perspectiva europeană, ea şi-a exprimat speranţa ca Republica Moldova să fie primită în UE în următorii şapte ani, în pofida prezenţei trupelor ruse în Transnistria, regiune separatistă din estul republicii. "Secretul soluţionării conflictului separatist este continuarea reformelor economice şi a luptei cu corupţia", a afirmat Maia Sandu, adăugând că succesul reformelor va arăta locuitorilor din Transnistria că legăturile cu Uniunea Europeană, nu cele cu Rusia, sunt în beneficiul lor.
Întrebată dacă va candida pentru un nou mandat, la alegerile din 2024, Maia Sandu a răspuns afirmativ, argumentând că doreşte menţinerea sentimentului proeuropean în rândul populaţiei moldovene şi evitarea unei scăderi a sprijinului pentru ieşirea Republicii Moldova de sub orbita Moscovei.
Maia Sandu a fost învestită în funcţia de preşedinte al Republicii Moldova pe 24 decembrie 2020, după victoria din 15 noiembrie 2020 în cel de-al doilea tur al alegerilor prezidenţiale asupra contracandidatului său prorus, Igor Dodon. Anterior, în perioada iunie-noiembrie 2020, ea a deţinut funcţia de prim-ministru.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
OA

Articole înrudite

2 comentarii

postat de RuieMusia Miercuri, 31 Mai 2023 14:56 5.12.35.*** Link la comentariu

Mor putinistii de ciuda. Ba, mai mult, as face oricand schimb, Maia Sandu vs dulapul nostru national, robo cotrocelu`

postat de Maia, o femeie extraordinară Miercuri, 31 Mai 2023 20:21 109.166.133.*** Link la comentariu

Dacă Maia are cetățenie română, nu ar fi rău să candideze la prezidențiale în România. Pe cât fizic, arată firavă, pe atât de curajoasă este, are reforme esențiale în Rep. Moldova, care ar fi necesare și-n România. Bravo Maia, ne-ai surprins plăcut, în fruntea Rep. Moldova.

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.