Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Donald Trump ar fi păstrat planuri clasificate de atacare a Iranului

Fostul preşedinte american Donald Trump, inculpat pentru gestionarea presupus neglijentă de secrete de stat după plecarea de la Casa Albă, vorbeşte, într-o înregistrare publicată de CNN, despre planuri clasificate de atacare a Iranului pe care le-ar fi păstrat la el, transmite AFP. Potrivit canalului american, este vorba despre o conversaţie din iulie 2021, la scurt timp după plecarea sa de la putere, în care fostul preşedinte Donald Trump recunoaşte că a păstrat un document confidenţial al Pentagonului referitor la un atac potenţial împotriva Iranului". "Acestea sunt documentele", este auzit Trump în înregistrare, vorbindu-le unor consilieri despre planuri de atac ale Pentagonului şi referindu-se la un document pe care îl numeşte "foarte confidenţial". "A fost făcut de armată şi mi-a fost dat. Vedeţi, ca preşedinte, aş fi putut să-l declasific. Acum nu mai pot, ştiţi, dar rămâne un secret", adaugă el, în ceea ce pare că este aceeaşi înregistrare audio citată de procurorii federali în actul de inculpare a fostului preşedinte. După ce a pledat nevinovat, Trump a fost inculpat la mijlocul lunii iunie de un tribunal federal din Miami, împotriva sa fiind reţinute 37 de acuzaţii.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
GM

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.